INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE ŞI ALTE DATE

CE ESTE UNIUNEA EUROPEANĂ?

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare care a început în anul 1951, între şase ţări europene. În 50 de ani au avut loc cinci valuri de extindere. În prezent UE este compusă, după cel de al şaselea val, din 27 de state membre.

Obiectivele Uniunii Europene:

- promovarea progresului economic şi social;
- afirmarea identităţii Uniunii Europene pe scena internaţională;
- instituirea cetăţeniei europene;
- dezvoltarea unei zone de libertate, securitate şi justiţie;
- existenţa şi consolidarea relaţiilor în baza dreptului comunitar.

AQUIS-UL COMUNITAR ŞI CE ESTE EL?

Aquis-ul comunitar este un compendium, un tot legislativ care se compune din tratatele, deciziile, regulamentele, recomandările şi alte acte normative emise de instituţiile decidente ale comunităţii. Aquis-ul comunitar conţine în esenţă două mari componente: Tratatele (plecând de la Tratatul de la Roma -1957) şi legislaţia comunitară (directive, regulamente, decizii, etc).
Cele mai importante tratate sunt:
- Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, prin care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii. Primul pilon, Comunităţile Europene, permite instituţiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse domenii (piaţa unică, transporturi, concurenţă, moneda unică, etc.) urmărind coeziunea economico-socială. Al doilea pilon, Politica externă şi de securitate comună, reprezintă cadrul acţiunilor comune ale statelor membre în acest domeniu. Al treilea pilon, Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală, este cadrul cooperării dintre organele de poliţie şi de justiţie din statele membre pentru consolidarea securităţii interne.
- Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, conţine prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor, cooperării în domeniul securităţii şi justiţiei, politicii externe şi de securitate comună şi consolidării democraţiei.
- Tratatul de la Nisa a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum. Tratatul de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, conţine prevederi pentru a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30 de membri, înscriindu-se, deci, în viziunea unei reforme instituţionale ale cărei trei axe principale sunt componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii.

ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ - BENEFICII ŞI COSTURI

Redăm mai jos câteva dintre beneficiile şi costurile integrării:

BENEFICII
Pentru investitori:
- oportunităţi de afaceri mai mari;
- accesul la o piaţă mult mai mare de desfacere şi de aprovizionare;
- creşterea eficientei datorita unui cod comun de reguli şi a unor standarde ridicate;
- transfer de tehnologie, know-how;
- acces la fonduri structurale.
Pentru cetăţeni:
- ofertă mult mai variată;
- preturi mai mici;
- dreptul de a circula şi de a munci liber şi fără restricţii în spaţiul UE.
Pentru toată societatea, inclusiv ONG-uri şi administraţie:
- creşte posibilitatea de acces la fondurile structurale care se îndreaptă spre regiunile nedezvoltate, educaţie, politici de mediu şi infrastructură. Sumele vor fi net superioare fondurilor de pre-aderare de care România a beneficiat pe perioada 2000-2006, urmând să primească de la bugetul comunitar cca. 28 mld euro, în perioada 2007-2013;
- valorificarea oportunităţilor legate de participarea la acordurile comerciale preferenţiale ale UE.
Pe plan internaţional, ca membru cu drepturi depline, aparţinem unui organism puternic, bine pregătit pentru a face faţa provocărilor ridicate de terorism, traficul de droguri, criminalitate. Aderarea României la UE a fost sprijinită, atât prin asistenţă tehnică, cât şi prin măsuri financiare, numite şi instrumente de pre-aderare: PHARE, ISPA şi SAPARD.
PHARE are trei obiective principale: consolidarea administraţiei publice şi a instituţiilor din ţările candidate pentru ca acestea să poată funcţiona eficient în cadrul Uniunii Europene (dezvoltarea instituţională); sprijinirea statelor candidate în efortul investiţional de aliniere a activităţilor industriale şi a infrastructurii la standardele UE (investiţii pentru sprijinirea aplicării legislaţiei comunitare); promovarea coeziunii economice şi sociale (investiţii în sectoarele cheie pentru dezvoltarea regională).
SAPARD sprijină ţările candidate în abordarea reformei structurale din sectorul agricol şi din alte domenii legate de dezvoltarea rurală, precum şi în implementarea acquis-ului comunitar referitor la Politica Agricolă Comună. Obiectivul prioritar al Programului SAPARD este acela de a crea cadrul necesar implementării unei agriculturi performante şi dezvoltării durabile a zonelor rurale în ţările candidate.
ISPA este instrumentul financiar a finanţat în perioada 2000-2006 proiecte de infrastructură în domeniul transporturilor şi mediului. Obiectivele programului ISPA sunt: sprijinirea ţărilor beneficiare în vederea alinierii standardelor lor de mediu la cele ale Uniunii Europene; extinderea şi conectarea sistemelor proprii de transport cu reţelele de transport trans-europene; familiarizarea ţărilor beneficiare cu politicile şi procedurile aplicate Fondurilor Structurale şi de Coeziune ale Uniunii Europene.
După aderare, pentru promovarea unei dezvoltări echitabile şi durabile, România are acces la principalele instrumente pentru susţinerea politicii regionale. Resursele vor fi îndreptate spre acţiuni menite să reducă diferenţele între regiuni mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, promovând opţiuni egale de angajare între diferite grupuri sociale. Pentru programarea 2007-2013 există trei instrumente financiare structurale:
1. Fondul european de dezvoltare regională (FEDR);
2. Fondul social european( FSE);
3. Fondul de coeziune.
precum şi fonduri complementare acestora:
1. Fondul European de Garantare Agricola (FEGA);
2. Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR);
3. Fondului European pentru Pescuit (FEP).

COSTURI:
- vor exista şi costuri suplimentare foarte ridicate pentru societăţile româneşti nevoite să se alinieze la standardele europene (cele ecologice, de exemplu);
- România va contribui cu miliarde de euro la bugetul comunitar;
- autorităţile vor trebui să investească şapte-opt miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere, la care se adaugă fondurile necesare pentru construirea de drumuri şi autostrăzi;
- investiţii de un miliard de euro pentru securizarea frontierelor;
- investiţii de 29 de miliarde de euro pentru protecţia mediului. Cea mai mare parte, o treime, va trebui suportată de agenţii economici şi marii poluatori. Statul urmează să contribuie cu aproximativ 20 la sută din necesar, iar UE va acoperi aproximativ 30 la sută din costuri;
- eliminarea taxelor vamale pentru produsele din UE şi de reducere a nivelului de protecţie tarifară prin adoptarea tarifului exterior comun;
- din 1 ianuarie 2011, zonele defavorizate vor disparea, iar de la 1 ianuarie 2012 vor fi desfiinţate şi zonele libere.

În cadrul negocierilor, România a obţinut 50 de perioade de tranziţie şi aranjamente tranzitorii, cele mai multe dintre toate statele din actualul val de extindere. Spre comparaţie, Polonia a obţinut 48, Ungaria - 35 şi Malta - 47. Aceste perioade de tranziţie ne vor permite să finalizăm reformele în anumite domenii şi după data aderării efective la UE.

Instituţii ale Uniunii Europene:

Parlamentul European
Consiliul Uniunii Europene
Comisia Europeana
Oficiul European de Lupta Contra Fraudei (OLAF)
EuropeAid Oficiul de Cooperare
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
Tribunalul de Prima Instanta
Curtea Europeana de Conturi
Mediatorul European
Controlorul European pentru Protectia Datelor

Organisme financiare:

Banca Centrala Europeana
Banca Europeana de Investitii (BEI)
Fondul European de Investitii

Organisme consultative:

Comitetul Economic si Social
Comitetul Regiunilor

Organisme interinstituţionale:

Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene (EUR-OP)
Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO)
Scoala Europeana de Administratie (EAS)

Organisme descentralizate:

Agentii ale Comunitatii Europene

Agentia Europeana pentru Siguranta Aeriana (AESA)
Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA)
Agentia Europeana a Mediului (EEA)
Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala (ETF)
Agentia Europeana pentru Reconstructie (EAR)
Autoritatea Europeana pentru Securitate Alimentara (EFSA)
Agentia Europeana pentru Siguranta Maritima (EMSA)
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor si a Dependentei de Droguri (EMCDDA)
Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei (EUMC)
Centrul European pentru Dezvoltarea Formarii Profesionale (CEDEFOP)
Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si Munca (E. FOUND)
Oficiul Comunitar pentru Varietati Vegetale (CPVO)
Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna (OHIM)
Centrul de Traduceri pentru Institutiile Uniunii Europene
Agentia Europeana pentru Securitatea Retelelor si a Informatiei (ENISA)
Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC)
Agentia Feroviara Europeana (ERA)
Agentia Europeana pentru Managementul Cooperarii Operationale la Frontierele Externe (FRONTEX)

Politica externă şi de securitate comună

Agentia Europeana de Aparare (EDA)
Institutul European pentru Studii de Securitate (ISS)
Centrul European pentru Observatii din Satelit (EUSC)

Cooperarea poliţienească şi judiciara în materie penală

Colegiul European de Politie (CEPOL)
Organismul European pentru Imbunatatirea Cooperarii Judiciare (Eurojust)
Europol

În prezent funcţionarea Uniunii se bazează pe cinci instituţii: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri, numit pe scurt Consiliu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (prescurtat CJCE) şi Curtea de Conturi.

Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene".
Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc în iunie 1979 cu un număr de mandate repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora.
Începând cu 2007, 492 milioane de alegători din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene îşi aleg cei 785 de reprezentanţi în Parlamentul European.
Legitimat prin vot universal direct şi ales pentru un mandat de cinci ani, Parlamentul European şi-a sporit continuu influenţa şi puterea prin intermediul unei serii de tratate. Acestea, în mod special Tratatul de la Maastricht din 1992 şi Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele naţionale.

Parlamentul European este singura instituţie comunitara ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice.
Dezbaterile, avizele şi rezoluţiile acestuia sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Preşedintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului precum şi întâlnirile Biroului şi ale Conferinţei Preşedinţilor.
Biroul este organul de reglementare în ale cărui atribuţii intră bugetul Parlamentului şi problemele administrative, organizatorice şi de personal.
Conferinţa Preşedinţilor reuneşte Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice şi este organul politic al Parlamentului. Conferinţa Preşedinţilor stabileşte ordinea de zi a şedinţelor plenare, fixează calendarul activităţilor desfăşurate de organismele parlamentare şi stabileşte competentele comisiilor şi delegaţiilor parlamentare, precum şi numărul membrilor acestora. Parlamentul are trei funcţii esenţiale:
1) alături de Consiliul Uniunii Europene, are atribuţii legislative, adică adoptă legislaţia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimităţii democratice a textelor adoptate;
2) împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. În ultimă instanţă, adoptă bugetul în întregime;
3) exercită un control democratic asupra Comisiei. Aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercită un control politic asupra ansamblului instituţiilor.
Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţele o săptămână în fiecare lună. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul General se află la Luxemburg.

Comisia Europeană îndeplineşte trei funcţii de bază:
1) Dreptul de iniţiativă: rolul său de iniţiator al politicilor comunitare este unic. În plus, Comisia funcţionează ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind la respectarea Tratatelor încheiate. Ea reprezintă interesul comun şi în mare măsură, semnifică personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este aceea de a apăra interesele cetăţenilor Europei.
Membrii Comisiei sunt aleşi din ţările UE, însă fiecare dintre ei depune un jurământ de independenţă.
2) O alta funcţie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor UE, astfel încât legislaţia UE să fie corect aplicată de către Statele Membre, iar toţi cetăţenii şi participanţii la Piaţa Unică să poată beneficia de condiţiile unitare asigurate.
3) Cea de-a treia funcţie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii, având responsabilitatea implementării şi coordonării politicilor. Una dintre atribuţiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii şi a Fondurilor Structurale, al caror principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii.
Comisia Europeană lucrează prin Directoratele generale structurate în principal pe cele 17 politici ale UE la care se adaugă altele structurate pe relaţii externe (ex: DG Extindere, DG agricultură, DG dezvoltare regională etc.).

Consiliul Uniunii Europene - Consiliul de miniştri
În baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, are următoarele responsabilităţi:
- este organismul legislativ al Comunităţii; în rezolvarea unei game largi de probleme comunitare îşi exercită această putere legislativă împreună cu Parlamentul European;
- coordonează politica economică generală a Statelor Membre;
- încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale;
- împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară care adoptă bugetul Comunităţii. Este format din miniştrii statelor membre.
În baza Tratatului privind Uniunea Europeană:
- adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în practică a politicii externe şi de securitate comună, pe baza orientărilor generale trasate de Consiliul European;
- coordonează activităţile statelor membre şi adoptă măsurile necesare cu privire la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală.
Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre Statele Membre, pe durata unui mandat de şase luni.

Consiliul European reuneşte şefii de state sau guverne ai celor 27 state membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele Comisiei Europene. Nu trebuie confundat cu Consiliul Europei (care este un organism internaţional) sau cu Consiliul Uniunii Europene.

Curtea Europeană de Justiţie, ca instituţie jurisdicţională a Comunităţii a fost înfiinţată în anul 1952. Are ca atribuţii uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar în fiecare Stat Membru şi are competenţa de soluţionare a litigiilor în care se constituie ca părţi state membre, instituţii comunitare, întreprinderi sau persoane fizice.
Curtea are judecători şi avocaţi generali, numiţi de guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o incontestabilă independenţă şi competenţa profesională.
Judecătorii îl aleg din rândul lor pe Preşedintele Curţii pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit. Avocaţii generali acorda asistenţa Curţii în îndeplinirea atribuţiilor sale, prezentând în şedinţe deschise, în condiţii de completă imparţialitate şi independenţă, avize referitoare la speţele deduse curţii.

Curtea Europeană de Conturi are ca principală atribuţie verificarea conturilor şi a execuţiei bugetului Uniunii Europene, este formată din 27 membri provenind din cele 27 State Membre şi numiţi pentru un mandat de 6 ani. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi au experienţa în domeniul auditării finanţelor publice. Membrii Curţii îşi aleg Preşedintele pentru un mandat de 3 ani. La Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea 550 de profesionişti de înaltă clasă din cele 27 ţări ale Uniunii Europene, dintre care circa 250 sunt auditori.

Organisme consultative Comitetul Economic şi Social (CES) este organismul consultativ european în cadrul căruia sunt reprezentate diversele categorii de activităţi economice şi sociale. Comitetul are rolul unui forum de dezbatere şi reflexie, atât la nivel european cat şi la nivelul statelor membre. Are 344 de membri ce reprezintă patronatul, muncitorii, agricultorii, întreprinderile mici şi mijlocii, comerţul şi asociaţiile meşteşugăreşti, cooperativele, societăţile de întrajutorare, profesiunile liberale, consumatorii, organizaţiile pentru protecţia mediului, familiile, ONG - urile cu caracter "social" etc. Membrii sunt propuşi de către guvernele naţionale şi numiţi de către Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Ei aparţin unuia din cele trei grupuri, angajatori, angajaţi şi interese diverse. Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie au 24 de membri fiecare, Spania şi Polonia au 21 de membri, România are 15 membri, Belgia, Bulgaria, Grecia şi Olanda, Portugalia, Austria, Suedia, Republica Cehă şi Ungaria au câte 12 membri, Danemarca, Irlanda, Finlanda, Lituania şi Slovacia, câte nouă, Estonia, Letonia şi Slovenia, câte şapte, Luxemburg şi Cipru şase, iar Malta cinci. Are trei misiuni fundamentale:
- să ofere consultanţă celor trei mari instituţii (Parlamentul European, Consiliul şi Comisia);
- să asigure o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica şi consolida o Europa apropiată cetăţenilor săi;
- să sporească rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările nemembre (sau grupuri de ţări), iar, în acest scop, de a promova dialogul organizat cu reprezentanţii acestora şi constituirea unor organisme similare în zonele vizate: Europa Centrala şi de Est, Turcia, ţările EUROMED, ACP şi MERCOSUR etc.

Comitetul Regiunilor(CR), înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare de bază (Consiliul, Comisia, Parlamentul). Unul din principalele sale obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre.
Are 344 de membri şi un număr egal de membri supleanţi, numiţi pentru o perioadă de patru ani de către Consiliul Uniunii Europene, care îşi desfăşoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea statelor membre.
Comitetul Regiunilor reprezintă o "punte" de legătură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi oraşele Uniunii Europene. Membrii CR deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu funcţionează permanent la Bruxelles şi, ca urmare, menţin constant legătura cu cetăţenii. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară, ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.