|
Pierderea documentelor de călătorie se declară de către titular (sau, în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, de către părinții acestora, reprezentanții legali sau, după caz, de către însoțitori, atunci când minorii se deplasează în străinătate împreună cu alte persoane), în termen de 48 de ore de la constatarea evenimentului, la cea mai apropiată unitate de poliție sau la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple ori la Direcția Generală de Pașapoarte, iar în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Distrugerea documentului de călătorie se declară de către titular (sau, in cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, de către părinți/reprezentanți legali) la autoritatea competentă, cu ocazia solicitării eliberării unui nou pașaport.
Furtul documentului de călătorie se declară de către titular (sau, in cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, de către părinții acestora, reprezentanții legali sau, după caz, de către însoțitori, atunci când minorii se deplasează în străinătate împreună cu alte persoane) de îndată, la cea mai apropiată unitate de poliție din țară sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverințe care să ateste declararea evenimentului respectiv.
Documentele de calatorie gasite, precum si cele care au apartinut persoanelor decedate se predau autoritatii emitente sau celei mai apropiate unitati de politie, care are obligatia de a le transmite autoritatii emitente.
Documentele de calatorie declarate pierdute sau furate, recuperate de autoritatile emitente, pot fi restituite titularilor, daca mai sunt valabile si daca nu li s-au eliberat noi documente in locul acestora, in conditiile prezentei legi.
Autoritățile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate și care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular în condițiile prezentate mai sus.
În cazul în care titularul unui document de călătorie eliberat în condițiile pierderii sau furtului celui detinut anterior (sau, in cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, părinții acestora, reprezentanții legali sau, după caz, de către însoțitori, atunci când minorii se deplasează în străinătate împreună cu alte persoane) găsesc documentul declarat pierdut ori furat, au obligația de a nu-l folosi și de a-l depune de îndată la autoritatea emitentă.
Documentul declarat pierdut ori furat, găsit de titular sau, după caz, de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2), după ce au declarat evenimentul în condițiile prezentate mai sus, dar înainte de a se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile legii, numai după ce informează autoritatea emitentă cu privire la găsirea acestuia.
Titularul pașaportului pașaportului simplu electronic ori al pașaportului simplu temporar (sau, in cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, părinții acestora, reprezentanții legali sau, după caz, de către însoțitori, atunci când minorii se deplasează în străinătate împreună cu alte persoane) au obligația de a nu folosi documentul de călătorie când au intervenit modificări privind datele de identificare ale titularului ori schimbări majore în fizionomia acestuia.
|